sunt un cetățean trist pe alocuri
și mort din când în când
iubesc ușile închise până la sânge
pentru că nu le supraviețuiește nimeni
fără haine


aș rupe în bătaie acest martie
tu ai suna la 112
și în câteva zeci de minute ar construi un azil
pentru trupurile noastre bolnave


cu toate astea
îți imaginezi ce s-ar întâmpla dacă am intra
în iubirea uriașă a unei femei de bulevard?
zâmbetul nostru
nu ar mai avea nevoie niciodată să fie întors la ore fixe
toate clipele rămase în noi vor muri de foame
până când nimeni
nu o să ni se mai cațere prin piepturi


îți dai seama ce fericită stare de fapt?!
să nu mai existe nicio tragedie în tragedia asta
nicio primăvară
niciun bulevard
nicio femeie în care să îți verși tot frigul
rămas în palme